Archive for the Citesc, deci sunt sexy Category

JOHN FITZGERALD KENNEDY

Posted in Citesc, deci sunt sexy on 18 Iulie 2017 by ileanapirgaru

– Joseph (tatăl) împărtăşea cu Rose (mama) aceeaşi strădanie profundă de a-şi creşte copiii cu dorinţa de a atinge excelenţa întotdeauna şi în orice domenii.
– Ca tată avea grijă să cultive, mai ales în ceea ce-i privea pe băieţi, spiritul de competiţie, atât în sport cât şi în orice altă activitate.
– Micul Jack era adesea bolnav şi îşi petrecea timpul citind poeme cavalereşti, romane de aventuri şi nu în ultimul rând, biografiile unor oameni iluştri.
– JFK aparţinea unei familii înstărite şi puternice care atinsese bogăţia şi notorietatea în cursul unei singure generaţii, un fenomen posibil doar într-o ţară precum Statele Unite.

– Urmând sfaturile inteligente şi manevrele tatălui său, John a încercat încă de la început să îşi asocieze propria imagine doar cu marile probleme naţionale.
– Acest descendent al unui imigrant irlandez, bogat, cu studii adecvate, cu maniere elegante şi rafinate întruchipa perfect noua faţă a Americii.
– Viaţa de cuplu a început să îşi arate primele neajunsuri din cauza priorităţii pe care John o acorda lucrului şi îndatoririlor de senator în detrimentul celor de soţ.
– Dacă toate detaliile fişei sale clinice ar fi ieşit la iveală, până şi cel mai devotat alegător ar fi avut îndoieli în a-l considera candidatul potrivit pentru Casa Albă.
– Drumul către Casa Albă trecea şi prin însuşirea rolului de promotor al unor reforme care să le asigure afro-americanilor posibilitatea de a se bucura pe deplin de drepturile constituţionale.

– Era considerat până şi de către adversari drept un politician cu toate atuurile: foarte inteligent, arătos, simpatic, expert în probleme interne şi mai ales internaţionale. În plus, el şi soţia sa erau urmăriţi de jurnalişti ca nişte adevărate celebrităţi, fără a mai pune la socoteală că dispunea de vasta avere a familiei cu care îşi putea finanţa campania electorală.

– Confesiunea sa religioasă reprezenta pentru America acelor vremuri un handicap greu de depăşit în lunga cursă cu obstacole către Casa Albă.
– După ce a vizitat Moscova, Leningradul şi Crimeea, tânărul Kennedy a definit Uniunea Sovietică o ţară primitivă, înapoiată şi iremediabil birocratică.

– Este singurul politician despre care femeile citesc cu plăcere la coafor.

– Dintre toate apariţiile în public, cele care au contribuit cel mai mult la victoria lui John din noiembrie 1960 au fost, fără îndoială, cele 4 confruntări televizate cu Richard Nixon.

– Violenta şi prematura sa dispariţie, la puţin timp după încheierea crizei din Cuba şi a primului acord menit să limiteze experimentele nucleare şi efectele radioactive asupra mediului, a fost crucială în cristalizarea unei imagini de om strălucit, energic şi care priveşte lucrurile în perspectivă.

– Dinamica asasinării sale nu a fost niciodată considerată total credibilă de publicul larg, din simplul motiv că este greu să te resemnezi în faţa plauzibilităţii unui atentat organizat şi dus la capăt de un singur individ insignifiant împotriva unuia dintre cei mai puternici şi probabil cei mai bine protejaţi oameni de pe glob.

– Dorinţa lui JFK de se înţelege cu sovieticii era un fel de recunoaştere reciprocă a statutului de mare putere care se traducea printr-un condominiu global.

– În câmpul politicii interne, JFK îşi câştigase, cu siguranţă, în 1961 simpatiile marii majorităţi a americanilor când anunţase hotărârea de a destina resurse substanţiale programului spaţial al SUA, cu obiectivul de a trimite primul astronaut american pe Lună.

– Misterul din jurul morţii lui JFK este ultimul secret pe care John avea să îl ducă în mormânt cu el. Împreună cu secretele legate de viaţa sa privată şi de starea sa de sănătate, acela al morţii a contribuit la ridicarea la rang de personaj istoric a chipului unui preşedinte care altfel ar fi fost, cel mai probabil, doar primul preşedinte catolic care a reuşit să ajungă la Casa Albă.

– JFK a suferit în cel puţin jumătate din zilele petrecute pe lumea aceasta. Cei care îl cunoşteau îşi dădeau seama de suferinţele sale, deoarece chipul său devenea uşor mai palid, micile riduri din jurul ochilor uşor mai adânci, iar tonul vocii uşor mai aspru.

– Jackie către Hruşciov: “pericolul care îl tulbura pe soţul meu era că războiul putea să izbucnească nu atât din cauza oamenilor mari, cât a celor mici. În timp ce oamenii mari cunosc nevoia de autocontrol, oamenii mici sunt conduşi de frică şi de orgoliu.”

JACQUELINE KENNEDY ONASSIS POVESTEA NESPUSĂ

Posted in Citesc, deci sunt sexy on 4 Iulie 2017 by ileanapirgaru

– Ideea era să pară destul de inteligentă pentru a stârni interesul unui bărbat, însă nu atât de inteligentă încât să-i pericliteze egoul.
– Scopul educaţiei unei femei era să facă din ea o parteneră plăcută pentru soţul ei.
– Căsnicia are mult mai multe şanse să dureze când băieţii îşi trăiesc mai întâi tinereţea.
– Solicitată să spună care era ambiţia vieţii ei, Jackie a aruncat scurt: “să nu fiu casnică”.
– Drumul spre măritiş includea pe vremuri un vast circuit european. Vizitau muzee de artă şi antichităţi, pentru a vedea şi a cunoaşte tot, şi în acest mod, teoretic cel puţin, să fie interlocutoare mai interesante pentru viitorii lor soţi.
– Jackie preţuia faptul că în Franţa, în relaţia cu alţii, inclusiv cu bărbaţii, nu trebuia să ascundă că avea minte.
– Nu voia să ajungă o gospodină la cratiţă, sau soţie modernă. Îşi văzuse viitorul în persoana indiferentului şi ciufulitului Jack Kennedy. El era băiatul interesant şi băiatul sexy într-un singur ambalaj irezistibil.
– Nu are importanţă ce eşti de fapt. Singurul lucru important e ce cred oamenii că eşti.
– Jack Kennedy, alergic la ideea de căsătorie cum era, a recunoscut în cele din urmă că statutul său de burlac putea să-i creeze probleme, date fiind vârsta lui şi ambiţiile prezidenţiale, era mai bine să se însoare ca nu cumva adversarii săi politici să sugereze că era homosexual.
– Aflat fizic în dizarmonie cu atmosfera Kennedy, Jack a accentuat prin citit ruptura. În mod constant şi-a întărit în secret credinţa că îi era superior fratelui său, transformând fragilitatea fizică în rafinament.
– Pe scenă şi-a asumat rolul fratelui Kennedy leneş, de a cărui lipsă de ambiţie şi disciplină nu înceta să se plângă tatăl său. În culise, Jack s-a afundat şi mai mult în lectură.
– Jack a călătorit, a ţinut discursuri, a luptat pentru controlul Partidului Democrat, însă nu a fost dispus să-şi dezvăluie adevăratul obiectiv nici publicului, nici soţiei sale.

– Kennedy avea reputaţia de cel mai telegenic politician al Americii.
– “Aş putea să fiu chiar preşedinte, cu ceva mai multă planificare”.
– Considera că era vulgar dacă efortul şi cheltuielile sunt vizibile.
– Kennedy şi-a recâştigat uşor locul de senator cu mai mult de 73% din voturi, cel mai bun coeficient reuşit vreodată de un candidat din stat.
– Atunci când ea şi senatorul acţionau pe părţile opuse ale bulevardului, ea atrăgea întotdeauna mai multă lume.
– Trebuise să înveţe să treacă prin viaţă cu un bărbat care era deseori absent, în mod frecvent bolnav şi veşnic infidel.
– Dornic să se facă plăcut alegătorilor şi în ciuda unei vieţi de lectură şi studiu, JFK a considerat deseori că e util să facă pe neştiutorul în faţa consoartei lui presupus mai cultivată.
– I-a ţinut capul strâns cu ambele mâini, într-un efort conştient de a împiedica creierul să se scurgă afară. Interiorul albastru deschis al limuzinei se transformase într-un abator.
– „Piciorul lui ieşea de sub cearşaf, mai alb decât cearşaful. Am luat şi i l-am sărutat”.
– „Consider că viaţa mea s-a terminat. Şi îmi voi petrece restul vieţii aşteptând să se termine cu adevărat”.
– Doar pentru copii mai trăia, pentru a face din ei oamenii care ar fi vrut Jack să fie.
– Jackie coboară de pe piedestal. America începuse să-şi piardă răbdarea cu atitudinea ei arogantă şi modul de exprimare trufaş.
– „Aş vrea să pot schimba lumea pentru tine”.
– Măritişul lui Jackie cu Aristotel Onassis avea să fie o insultă adusă memoriei lui JFK şi o trădare a tot ce reprezentase preşedintele decedat.
– Onassis învinsese de unul singur uriaşa opoziţie a familiei Kennedy, Vaticanului şi opiniei mondiale la un loc când se însurase cu Jackie. Pentru Onassis titlurile din presa internaţională revoltată şi uluită nu făcuseră decât să sublinieze importanţa faptului să reuşise să convingă Frumoasa să se mărite cu Bestia.
– Întrebată care considera că era cea mai mare realizare a ei, a răspuns:”cred că faptul că după ce am trecut printr-o perioadă foarte grea, mă consider relativ sănătoasă la minte”.
– Eleanor Roosevelt: “nimeni nu mă poate umili fără acceptul meu”.

TATĂL CELUILALT COPIL

Posted in Citesc, deci sunt sexy on 20 Aprilie 2017 by ileanapirgaru

Nu este neapărat o carte care mi-a plăcut sau marcat, dar cu siguranţă, merită a fi citită de fiecare înainte de a deveni părinte.
Este drama părinţilor care fac copii doar pentru a bifa reuşite în faţa lumii şi-a vieţii.
Iar atunci când această sarcină devine prea grea, se transformă în frustraţi şi amărâţi, iar ulterior ajung să se răzbune pe proprii copii pentru eşecurile lor.
Nu trebuie să fii mare expert în parenting ca să-ţi dai seama că în spatele unor copii luminoşi stau nişte părinţi – soare.
Şi invers, copiii nevrotici, agresivi, violenţi, e clar, că au în spate părinţi fie prea obsedaţi de educaţia lor, fie indiferenţi.
Lipsa atenţiei, la fel ca şi surplusul acesteia marchează comportamentul copilului şi viaţa lui de adult.
Este o linie de demarcaţie foarte fină şi greu de sesizat pentru părinţii-urşi.
Povestea tatălui celuilalt copil are loc în Iran, într-o familie de oameni simpli, care şi-au construit viaţa după scenariul dureros de banal şi plicticos căsnicie-casă-copii.
Cu un bărbat mereu preocupat de prezenţa pâinii şi-o femeie care şi-a sacrificat cariera în favoarea statutului de soţie, mamă, bucătăreasă.
Statut care o umileşte şi care nu-i oferă, nici pe departe, împlinirea pe care credea că o va găsi atunci când s-a măritat.
Povestea confirmă o teză de-a mea mai veche, şi anume că în orice familie cu mai mult de un copil, există un copil preferat de părinţi.
Iar această manifestare a iubirii atât de diferenţiată este sesizată de toţi, cu excepţia părintelui care-şi iubeşte copiii, nu neapărat, mai mult sau mai puţin, dar diferit.
Refuzul unui copil de a vorbi sau de a se manifesta în public, ascunde o imensă lipsă de afecţiune şi atenţie.
O mamă veşnic supărată, veşnic stresată de grijile casei este concepută de copii ca o mama care nu-i iubeşte, deşi această mamă îşi pune sufletul pe tavă pentru binele lor.
Iubirea părintească este concepută total diferit de adulţi şi copii.

“Într-o lume în care grija părinţilor pentru copii ajunge să îi îndepărteze sufleteşte de aceştia, romanul Tatăl celuilalt copil reaminteşte un lucru fără de care orice efort, oricât de bine intenţionat, e în van. Să te arăţi preocupat nu înseamnă să fii mâhnit ori să descopri lipsuri şi ciudăţenii pe care să vrei cu orice preţ să le repari, ci să arăţi încredere şi să te porţi cu înţelegere. Cu iubire. Ceva atât de simplu şi atât de fragil…”

COCO CHANEL

Posted in Citesc, deci sunt sexy on 20 Martie 2017 by ileanapirgaru

– Doi mari C… mai puţin de un secol mai târziu, proptiţi unul de altul, aveau să devină marca distinctivă a creaţiilor lui Gabrielle şi simbolul celui mai mare imperiu clădit vreodată de o femeie cu propriile mâini.

– Să dispară era o practică în care toţi bărbaţii lui Chanel excelau.

– Mănăstirea Obazine să-i fi dat simţul sobrietăţii de care a dat dovadă mai apoi, oroarea instinctivă faţă de tot ce depăşea măsura, distanţarea pe care a arătat-o faţă de exces?

– Negrul nu se demodează.

– Se înfăţişa ca o persoană salvată ca prin minune, salvată de ridicolul epocii.

– Nu se temea de nimic mai mult decât de femeile lipsite de ocupaţie.

– 1913. Se deschidea atunci pentru modă o eră nouă, a cărei simplitate făcea să se presimtă sfârşitul opulenţei din Belle Epoque.

– Brusc, ornamentaţia se ştergea în faţa beneficiului exclusiv al liniei.

– Succesul le înobilează pe femei. Chanel era admirată, nu aştepta niciun sprijin şi nu avea sentimente pentru nimeni.

– Libertatea lui Gabrielle consta în a fi diferită. Nu avea familie, soţ, copii sau morţi de jelit.

– În 1920 se năştea parfumul Chanel Numero 5, în jurul căruia, de-a lungul anilor, avea să se clădească prodigioasa ei avere. “Mizaţi pe 5!”

– Niciodată – şi asta a ţinut până la sfârşitul vieţii ei – Gabrielle nu şi-a imaginat că luxul putea avea alte scopuri decât pe acela de a face simplitatea remarcabilă.

– E caracteristic unui spirit slab să se împăuneze cu avantaje pe care doar hazardul ni le poate dărui.

– Un eşec poate fi ceva exasperant. E o povară insuportabilă.

– A-ţi dispreţui duşmanul înseamnă a te diminua pe tine însuţi.

– În 1947, la Paris se năştea într-un tunet de aplauze new-look. Apărea un nou tip de femeie a cărei rochie cobora până la glezne şi o nouă stea pe firmamentul creaţiei de modă – Christian Dior. Iar pe măsură ce industria modei se transforma, iar renumele internaţional al lui Dior creştea necontenit, lumea uita tot mai mult ce însemnase domnia lui Chanel.

– Singurătatea. Ce este oare cel mai mult de trăit şi cel mai scurt de povestit. Singurătatea. Viaţa lui Chanel s-a organizat doar în jurul acestui cuvânt.

– Chanel: îmi place ca moda să coboare în stradă, dar nu admit ca ea să vină de acolo.

– Până la sfârşit a stat furioasă şi dreaptă ca un căpitan pe puntea vasului care se scufundă.

– Era dramatic de singură. Numeroşi oameni dintre cei care o înconjurau profitau de pe urma ei, o ştia. Dar prefera aşa ceva decât înspăimântătoarea ei solitudine.

– Avea optzeci de ani când rana unui preşedinte asasinat lasa o dâră însângerată pe o fustă trandafirie care provenea din atelierele ei. Le spunea reporterilor: “da, Jackie Kennedy era îmbrăcată la Dallas într-un taior Chanel”. Nimic în plus. Era la o vârstă la care emoţia însemna o pierdere a puterilor.

– A murit în singura zi în care era cu putinţă. Într-o duminică. Pentru că în restul săptămânii lucra, iar a muri la muncă, în reflexul nesfârşit al oglinzilor ar fi însemnat teatru. A pus în moartea ei toată discreţia de care era în stare.

Revolutionary Road

Posted in Citesc, deci sunt sexy on 29 Ianuarie 2017 by ileanapirgaru

revolutionary-road– Oamenii inteligenţi, care gândeau, puteau trece peste asta cu uşurinţă, la fel cum treceau peste lipsa de sens completă a slujbelor lor anoste şi peste absurdul moral al caselor lor plicticoase din suburbii. Circumstanţe economice te puteau forţa să trăieşti într-un asemenea mediu, dar important era să te menţii necontaminat.

– E-o boală. Nimeni nu mai gândeşte, nu mai simte şi nu-i mai pasă. Nimeni nu se mai entuziasmează şi nu mai crede în nimic în afară de micuţa sa mediocritate.

– Fiindcă asta e, o iluzie enormă, obscenă – ideea asta că oamenii trebuie să renunţe la viaţa adevărată şi să se aşeze când au familii.

– Ultimele săptămâni devenise din ce în ce mai greu să-şi poarte, la birou, povara secretului.

– Astfel îşi dorise el adesea să-i fie mariajul – lipsit de agitaţie, tovărăşesc, de o tandreţe reciprocă cu tente romantice.

– Când încerci să vinzi o idee, indiferent care şi cât de complicată e, n-o să găseşti niciodată un instrument mai eficient de persuasiune decât vocea umană.

– Să fie întotdeauna el cel care se ridică primul, cu o mişcare atletică din pat dimineaţa, ca ea să nu-i vadă niciodată faţa umflată de neajutorată din timpul somnului.

– Luase obiceiul de a sta la birou până târziu. Îi şi plăcea să ia cina în oraş, singur, şi să se plimbe prin oraş înainte să ia trenul de noapte. Îi dădea un sentiment plăcut de independenţă, de eliberare din rutina de navetist. Părea, în plus, o conduită potrivită pentru noul tip de mariaj matur, nonsentimental ce părea de-acum să reprezinte viitorul lor.

– Şi de fiecare dată, după ce o băga în cele din urmă într-un taxi şi o apuca singur spre Gara Centrală, îi venea să râdă în hohote, fiindcă întrunea atât de bine condiţiile reveriei standard a bărbatului căsătorit. Fără bătaie de cap, fără complicaţii, totul lăsat în dezordine într-o cameră luată pe numele altcuiva şi totul isprăvit la timp ca să prindă trenul de zece şi şaptesprezece.

– Putea simţi acea pace interioară ce vine din faptul de a şti că toate hainele tale sunt noi şi că-ţi vin de minune.

– Îl deprima să se gândească la câtă energie irosise, de-a lungul anilor, în postura autonegatoare de om care-şi cere scuze. De acum înainte, oriunde l-ar fi dus viaţa, n-aveau să mai existe scuze.

– Masculinitatea îmi fusese cumva ameninţată de toată istoria cu avortul.

– Banii-s mereu un motiv bun, dar arareori e motivul adevărat.

– Niciodată să nu te apuci de ceva până ce nu te-ai gândit bine, apoi fă tot ce poţi.

– Singura greşeală adevărată, singurul lucru greşit şi lipsit de onestitate fusese, întotdeauna, că-l văzuse ca pe ceva mai mult decât atât. Pentru o lună sau două, de dragul distracţiei, ar fi putut fi în regulă să joci un asemenea joc cu un băiat, dar atâţia ani!

– Toată ideea cu plânsul era să te opreşti înainte să devii patetic.

ZINA ZEN. 513

Posted in Citesc, deci sunt sexy on 2 Ianuarie 2017 by ileanapirgaru

15591192_1389374851074649_822988077602637485_o– Nu iubim doar o dată. Rănile se prind când suntem pregătiţi să facem altele. Există un echilibru în toate. Timp potrivit.

– Trebuie să înţelegi că tu eşti una. Iar cei care depind de el, sunt mai mulţi. Şi au ajuns la el înaintea ta. Iar el le-a promis că va avea grijă de ei. S-a întâmplat, s-a ales, făcut/desfăcut, când tu nici nu erai. S-a întâmplat din necredinţă, grabă, neatenţie. Din altfel de iubire.

– Dacă e adevărat că ne-am născut dintr-o explozie de stele, noi doi în mod cert am fost aceeaşi stea. Totul era perfect, la loc, potrivit. Era simplu. Niciodată nu spuneam nimic în plus sau în minus. Nu mi-era frică de niciun sfârşit de lume.

– Nu mai ştiam dacă îmi bate inima sau bate cineva la uşă.

– Credeam că zilele nu trec ca să-l uit, ci ca să-l aştept. Număram cum trec secundele, zilele, anii. Cuminte, aşteptam. Multă vreme nu mi-am schimbat adresa şi am stat răbdătoare, pe partea mea de uşă, gata să-l primesc înapoi, acasă. Gata de orice, de oricum. Credeam că lumea e rea, că va veni o zi şi se va face dreptate. Au trecut zile, ani, secunde, am făcut riduri şi am înţeles lucruri. Am înţeles că nu lumea e rea, ci eu îmi pierd timpul. Şi atunci, mi-am schimbat adresa.

– Niciodată nu port la mine băsmăluţă sau umbrelă. Când plâng, eu plâng. Când plouă, mă plouă.

– Să fii tu – povestea ta, să înveţi cum să îţi fii autosuficient şi să nu ai aşteptări marţiale de la oameni şi de la viaţă, e o artă. img_20170102_163235_725
– Din când în când eu renunţ la gura lumii. Plec, mă arunc, ard, zbor. După care mă adun din nou de pe jos. Sau de pe unde ajung. Renasc.

– După ce am tras linie, mai întâi tu, apoi noi împreună, şi abia peste mult timp, şi eu, am avut de o sută de ori ocazia să te rănesc. Dar nu am făcut-o niciodată. Aşa am ştiut că te-am iubit.

– Ştiam. N-o să vină nimeni să mă salveze sau să mă repare. Eu trebuia să fac totul.

– Stresul este o invenţie. Practic, este o expresie a fricii.

– Ştii cum e cu universul? Nici nu te pedepseşte, nici nu te premiază. El răspunde vibraţiei atitudinii pe care o ai.

– Şi-a luat o fată bună, cuminte, pe care o ştiau şi părinţii lui. Nuntă, Caraibe, credit pentru casă, ipotecă. Ca la toţi. Ca la carte.

– Cine pleacă dintr-o greşeală, se va întoarce. Nu trebuie să lupţi, să te chinuieşti, să-ţi iroseşti viaţa şi timpul. Lasă să plece, lasă să vină.

– Fericirea te linişteşte, spre deosebire de iubire. Ultima dată am crezut că fac infarct, iubind. Sincer.

– Aveam o nouă taină. Aveam un bărbat nou în pulsul meu grăbit.

– Eu am o poveste, ar fi fost trist să nu am niciuna, la 37 de ani.

– De obicei, eu rămân. Urăsc să rămân. Să mă întorc acasă, pe acelaşi drum, dar singură. Ne-întreagă. Derulând. Îmbrăţişarea, privirea, cuvântul. Căutând explicaţii, răspunsuri. Numărând zilele care trebuie să treacă. Până la…

– Eu nu am luptat niciodată pentru un bărbat. N-am vrut astfel de războaie. Dacă nu am fost aleasă, ne-aleasă am vrut să rămân. Dar întreagă. Şi în picioare. Pentru mine, pentru data viitoare.

– Atâta răbdare cu o femeie, poate avea numai un bărbat deosebit. Un bărbat care iubeşte. Şi e sigur.

Jurnalul Annei Frank

Posted in Citesc, deci sunt sexy on 20 Decembrie 2016 by ileanapirgaru

jurnalul-annei-frank-12-iunie-1942-1-august-1944_1_fullsize– Abia acum îmi dau seama ce minunat este un tramvai, mai ales unul deschis, dar plăcerea asta nu ne mai este îngăduită nouă, evreilor, noi trebuie să ne mulţumim cu mersul pe jos.
– Ajungi să cunoşti bine oamenii abia după ce te-ai certat zdravăn cu ei o dată. Abia atunci poţi să le judeci caracterul.
– Mă întind pe divan şi dorm ca să scurtez timpul, liniştea şi frica înspăimântătoare, căci să le ucid e cu nepuţinţă.
– Cu toată iubirea multora din jur, un om poate să se simtă singur atunci când nu e pentru nimeni “cel mai drag”.
– Vreau să continui să trăiesc, chiar şi după ce am murit.
– Într-o bună zi acest război groaznic se va termina, într-o bună zi vom fi din nou oameni, nu doar evrei.
– Întotdeauna există inima şi raţiunea. Fiecare trebuie să vorbească la timpul său.
– Cei mai respectabili oameni sunt trimişi în lagăre de concentrare, închisori şi celule izolate, şi pleava societăţii guvernează peste tineri şi bătrâni, săraci şi bogaţi.
– Nimic nu ne poate secătui mai mult decât neliniştea. Să vină sfârşitul, chiar dacă e dur. Atunci cel puţin vom şti dacă ne e dat să învingem ori să pierim.
– Vederea cerului, a norilor, a lunii şi a stelelor mă linişteşte şi-mi dă punere să aştept. Natura mă face mică şi mă pregăteşte să pot suporta cu îndrăzneală toate loviturile.
– În părţi ale lumii despre care se spune că sunt civilizate naşterea a încetat să mai fie ceva natural şi obişnuit.
– Lenevia poate să pară atrăgătoare, însă doar munca oferă satisfacţie.
– Purgatoriul, infernul şi cerul sunt lucruri pe care mulţi nu le pot accepta, dar o religie, nu contează care, îi tine pe oameni pe calea cea dreaptă.
– Fiecare copil trebuie să se autoeduce. Părinţii nu pot da decât sfaturi sau bune îndrumări, de formarea definitivă a propriului caracter răspunde fiecare în parte.
– Am acţionat întotdeauna conform sentimentelor mele, egoist, dar am acţionat aşa cum era mai bine pentru liniştea mea.
– În mod fundamental tinereţea este mai solitară decât bătrâneţea.

%d blogeri au apreciat asta: