ZINA ZEN. 513

15591192_1389374851074649_822988077602637485_o– Nu iubim doar o dată. Rănile se prind când suntem pregătiţi să facem altele. Există un echilibru în toate. Timp potrivit.

– Trebuie să înţelegi că tu eşti una. Iar cei care depind de el, sunt mai mulţi. Şi au ajuns la el înaintea ta. Iar el le-a promis că va avea grijă de ei. S-a întâmplat, s-a ales, făcut/desfăcut, când tu nici nu erai. S-a întâmplat din necredinţă, grabă, neatenţie. Din altfel de iubire.

– Dacă e adevărat că ne-am născut dintr-o explozie de stele, noi doi în mod cert am fost aceeaşi stea. Totul era perfect, la loc, potrivit. Era simplu. Niciodată nu spuneam nimic în plus sau în minus. Nu mi-era frică de niciun sfârşit de lume.

– Nu mai ştiam dacă îmi bate inima sau bate cineva la uşă.

– Credeam că zilele nu trec ca să-l uit, ci ca să-l aştept. Număram cum trec secundele, zilele, anii. Cuminte, aşteptam. Multă vreme nu mi-am schimbat adresa şi am stat răbdătoare, pe partea mea de uşă, gata să-l primesc înapoi, acasă. Gata de orice, de oricum. Credeam că lumea e rea, că va veni o zi şi se va face dreptate. Au trecut zile, ani, secunde, am făcut riduri şi am înţeles lucruri. Am înţeles că nu lumea e rea, ci eu îmi pierd timpul. Şi atunci, mi-am schimbat adresa.

– Niciodată nu port la mine băsmăluţă sau umbrelă. Când plâng, eu plâng. Când plouă, mă plouă.

– Să fii tu – povestea ta, să înveţi cum să îţi fii autosuficient şi să nu ai aşteptări marţiale de la oameni şi de la viaţă, e o artă. img_20170102_163235_725
– Din când în când eu renunţ la gura lumii. Plec, mă arunc, ard, zbor. După care mă adun din nou de pe jos. Sau de pe unde ajung. Renasc.

– După ce am tras linie, mai întâi tu, apoi noi împreună, şi abia peste mult timp, şi eu, am avut de o sută de ori ocazia să te rănesc. Dar nu am făcut-o niciodată. Aşa am ştiut că te-am iubit.

– Ştiam. N-o să vină nimeni să mă salveze sau să mă repare. Eu trebuia să fac totul.

– Stresul este o invenţie. Practic, este o expresie a fricii.

– Ştii cum e cu universul? Nici nu te pedepseşte, nici nu te premiază. El răspunde vibraţiei atitudinii pe care o ai.

– Şi-a luat o fată bună, cuminte, pe care o ştiau şi părinţii lui. Nuntă, Caraibe, credit pentru casă, ipotecă. Ca la toţi. Ca la carte.

– Cine pleacă dintr-o greşeală, se va întoarce. Nu trebuie să lupţi, să te chinuieşti, să-ţi iroseşti viaţa şi timpul. Lasă să plece, lasă să vină.

– Fericirea te linişteşte, spre deosebire de iubire. Ultima dată am crezut că fac infarct, iubind. Sincer.

– Aveam o nouă taină. Aveam un bărbat nou în pulsul meu grăbit.

– Eu am o poveste, ar fi fost trist să nu am niciuna, la 37 de ani.

– De obicei, eu rămân. Urăsc să rămân. Să mă întorc acasă, pe acelaşi drum, dar singură. Ne-întreagă. Derulând. Îmbrăţişarea, privirea, cuvântul. Căutând explicaţii, răspunsuri. Numărând zilele care trebuie să treacă. Până la…

– Eu nu am luptat niciodată pentru un bărbat. N-am vrut astfel de războaie. Dacă nu am fost aleasă, ne-aleasă am vrut să rămân. Dar întreagă. Şi în picioare. Pentru mine, pentru data viitoare.

– Atâta răbdare cu o femeie, poate avea numai un bărbat deosebit. Un bărbat care iubeşte. Şi e sigur.

Anunțuri

Un răspuns to “ZINA ZEN. 513”

  1. Octavian Says:

    Daaaaa, foarte fain scris. Abia astept sa o citesc si eu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s