Jurnalul Annei Frank

jurnalul-annei-frank-12-iunie-1942-1-august-1944_1_fullsize– Abia acum îmi dau seama ce minunat este un tramvai, mai ales unul deschis, dar plăcerea asta nu ne mai este îngăduită nouă, evreilor, noi trebuie să ne mulţumim cu mersul pe jos.
– Ajungi să cunoşti bine oamenii abia după ce te-ai certat zdravăn cu ei o dată. Abia atunci poţi să le judeci caracterul.
– Mă întind pe divan şi dorm ca să scurtez timpul, liniştea şi frica înspăimântătoare, căci să le ucid e cu nepuţinţă.
– Cu toată iubirea multora din jur, un om poate să se simtă singur atunci când nu e pentru nimeni “cel mai drag”.
– Vreau să continui să trăiesc, chiar şi după ce am murit.
– Într-o bună zi acest război groaznic se va termina, într-o bună zi vom fi din nou oameni, nu doar evrei.
– Întotdeauna există inima şi raţiunea. Fiecare trebuie să vorbească la timpul său.
– Cei mai respectabili oameni sunt trimişi în lagăre de concentrare, închisori şi celule izolate, şi pleava societăţii guvernează peste tineri şi bătrâni, săraci şi bogaţi.
– Nimic nu ne poate secătui mai mult decât neliniştea. Să vină sfârşitul, chiar dacă e dur. Atunci cel puţin vom şti dacă ne e dat să învingem ori să pierim.
– Vederea cerului, a norilor, a lunii şi a stelelor mă linişteşte şi-mi dă punere să aştept. Natura mă face mică şi mă pregăteşte să pot suporta cu îndrăzneală toate loviturile.
– În părţi ale lumii despre care se spune că sunt civilizate naşterea a încetat să mai fie ceva natural şi obişnuit.
– Lenevia poate să pară atrăgătoare, însă doar munca oferă satisfacţie.
– Purgatoriul, infernul şi cerul sunt lucruri pe care mulţi nu le pot accepta, dar o religie, nu contează care, îi tine pe oameni pe calea cea dreaptă.
– Fiecare copil trebuie să se autoeduce. Părinţii nu pot da decât sfaturi sau bune îndrumări, de formarea definitivă a propriului caracter răspunde fiecare în parte.
– Am acţionat întotdeauna conform sentimentelor mele, egoist, dar am acţionat aşa cum era mai bine pentru liniştea mea.
– În mod fundamental tinereţea este mai solitară decât bătrâneţea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s